Am un suflet!

Dragă, eu pot înflori și în iarnă, înfloresc cu căldura ta din palmă, mă pot și colora cu roșul viteaz pe care-l porți, mândrule, pe-al tău obraz și mă deschid ca-ntr-o îmbrățișare între tine și cel mai înalt soare, mă înmulțesc în număr de petale ca versurile-n gândurile tale căci, dragul meu, eu îți sunt acea floare de dus celei ce-o iubești mai tare. 17.10.2018

Eu sunt izvor, sunt primăvară, sunt floarea ce urma să moară; ești rugăciune, fir de mătase ce-ntâia oară se-mbătase cu-arome de noapte, rodie coaptă, ce-și pune poeziile-ntr-o șoaptă. Sunt iertăciune cum sunt bumbac, stropit cu isop, sunt liliac; tu ești vară născută din vară, calea mea din peșteră afară, căci tu îmi ești pod peste apa vie, iar eu mi te scriu întru veșnicie. 17.10.2018

Preoții rostesc ultimele Evanghelii pentru zilele ce ar mai putea veni, pentru singurii vii dintre cei vii, doar ei care încă mai pot a iubi; pentru-aceștia s-ar mai putea construi o lume după Voia ce se va plini. Preoții rostesc ultimele predici poate, care să scape oamenii din păcate, din inimile lor înghețate în trupurile lor mutilate de deșertăciunea lumii spurcate ce i-a condamnat la adevărata moarte. Preoții împărtășesc pe ultimii dintre creștini, săracii copii ai unei lumi de venin, de moarte amestecată cu chin, de viață crescândă întru declin. Doar nădejdea și crezul, deși puțin, mai pot ridica omul, spre a-l face deplin. 08.10.2018

Picură ceară din lumânare, iar flacăra tremurândă doare; picură lacrima ce caldă coboară pe obrajii sărutați odinioară de binecuvântările Mamei Sfinte, de vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară să știm că-i aproape și flacăra ce arde, frate; întâi ea arde ca un far, apoi îl arde pe cel murdar, nefericitul fără luare aminte la vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară pe mâinile sale, șuieră durerea cu iertăciuni goale, preface nădejdea-n speranțe de fum, se pierde în visul morții acum, dar iartă-l iarăși, Părinte, pe fratele pierdut în necuvinte. 06.10.2018

Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care eu luptam, pentru care m-am rugat, și tinerețile mi le-am aplecat și timpul mi-am îngenuncheat și pe care l-a Hristos l-am vrut urcat? Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care muream, pentru care Sfinții s-au jertfit, și morții frați s-au oferit, iubindu-te, neam preaiubit, știind că ești de Hristos făurit? Mai ești tu, neamule, neam? Să știu că nu greșeam că te iubeam.  06.10.2018