Am un suflet!

Vreau să fac din deșertul din inima mea un pustiu unde-un monah s-ar putea ruga, și unde Hristos poate lucra spre bine, să făurească aur, dar pentru tine. Vreau să umplu din duhul meu de tornadă ulcioare de piatră și să fie apă; din rău și din hău, din moarte și din declin, Hristos mă va vedea și ma va face vin. Vreau să mai pun și zdrențele de pe mine peste rănile unui frate ca tine și să plâng peste ele căci eu te-am rănit, să tot plâng arzânda iertare înmiit. Vreau atâtea lacrimi să mi se prelingă printre crăpături în suflet să m-atingă. Vreau să poți vedea pe Hristos pe chipul meu. Vreau vrednicia de a fi cu Dumnezeu. 24.11.2019 (pelerinilor la Ierusalim)

am cunoscut plăcere, amperii pe sub piele, am cunoscut și eros, pe degete inele, am cunoscut și drog, absint și libertate, am cunoscut și marte; le-am cunoscut pe toate. pe Tine nu te-am aflat, Doamne, dezamăgit într-amăgire, depărtat de mântuire. 17.03.2019

în biserică e cer senin, tot albăstrindu-se când te închini. acolo, nu ridici mâna s-atingi norii, ci cu cealaltă o pui împreună într-un început de rugă. acolo, nu-ți înalți ochii, ci închiși îi ții, să vezi în altă lume, alte lumini. aici, nu ridici capul, ci mai tare-l pleci, cu cât mai jos, cu-atât mai sus în veci. aici, nu zbori după ce salți, ci după îngenunchere și după Înviere. 02.02.2019

Omule, te țin ancorele trăgându-te dedesubt să te îneci în apele poftelor celor de frupt. Te țin patimi multe, mari, ca-n lanțuri și cu zeghe și lacrimi pe-obraji amari și suspinând de sete. Tu strigi să te adape izvorul de sudoare, pierzându-te în fapte, departe și de soare. Trăiască alba luna și întunericul mut ca sufletul s-apună în gândul cel nenăscut. Iar ai uitat de viață, de poartă și de tine, cum faci din crez speranță și din rău cum faci bine. Omule, trei îți sunt aripile spre cerul ce ți-e deschis, spre viață, spre clipele ridicării din abis. Toate-ți sunt în inimă și toate te așteaptă ca fără de lacrimă să te îndrepți spre poartă. Ușor se trece pragul și lin precum e un zbor mânat de întreg dragul de cer și marele Dor.

înoți în ceașca mea de ceai, ai înotat și înotai, c am frige apa, dar convine, aproape că te-aș bea în mine, înoți aici fiindu-ți bine, și-ai vrea ca să te beau în mine.  în apa verde de la frunze, înoți în unghiurile obtuze și-acum iar mi-ai ajuns pe buze. 17.10.2018

Dragă, eu pot înflori și în iarnă, înfloresc cu căldura ta din palmă, mă pot și colora cu roșul viteaz pe care-l porți, mândrule, pe-al tău obraz și mă deschid ca-ntr-o îmbrățișare între tine și cel mai înalt soare, mă înmulțesc în număr de petale ca versurile-n gândurile tale căci, dragul meu, eu îți sunt acea floare de dus celei ce-o iubești mai tare. 17.10.2018

Eu sunt izvor, sunt primăvară, sunt floarea ce urma să moară; ești rugăciune, fir de mătase ce-ntâia oară se-mbătase cu-arome de noapte, rodie coaptă, ce-și pune poeziile-ntr-o șoaptă. Sunt iertăciune cum sunt bumbac, stropit cu isop, sunt liliac; tu ești vară născută din vară, calea mea din peșteră afară, căci tu îmi ești pod peste apa vie, iar eu mi te scriu întru veșnicie. 17.10.2018

Preoții rostesc ultimele Evanghelii pentru zilele ce ar mai putea veni, pentru singurii vii dintre cei vii, doar ei care încă mai pot a iubi; pentru-aceștia s-ar mai putea construi o lume după Voia ce se va plini. Preoții rostesc ultimele predici poate, care să scape oamenii din păcate, din inimile lor înghețate în trupurile lor mutilate de deșertăciunea lumii spurcate ce i-a condamnat la adevărata moarte. Preoții împărtășesc pe ultimii dintre creștini, săracii copii ai unei lumi de venin, de moarte amestecată cu chin, de viață crescândă întru declin. Doar nădejdea și crezul, deși puțin, mai pot ridica omul, spre a-l face deplin. 08.10.2018

Picură ceară din lumânare, iar flacăra tremurândă doare; picură lacrima ce caldă coboară pe obrajii sărutați odinioară de binecuvântările Mamei Sfinte, de vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară să știm că-i aproape și flacăra ce arde, frate; întâi ea arde ca un far, apoi îl arde pe cel murdar, nefericitul fără luare aminte la vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară pe mâinile sale, șuieră durerea cu iertăciuni goale, preface nădejdea-n speranțe de fum, se pierde în visul morții acum, dar iartă-l iarăși, Părinte, pe fratele pierdut în necuvinte. 06.10.2018

Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care eu luptam, pentru care m-am rugat, și tinerețile mi le-am aplecat și timpul mi-am îngenuncheat și pe care l-a Hristos l-am vrut urcat? Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care muream, pentru care Sfinții s-au jertfit, și morții frați s-au oferit, iubindu-te, neam preaiubit, știind că ești de Hristos făurit? Mai ești tu, neamule, neam? Să știu că nu greșeam că te iubeam.  06.10.2018

Mă faci să fiu mai eu, rivalule de Morfeu, trezind în mine simțiri, struguri ne-albi, aurii; sunt cum nu sunt eu de fapt, mugure de om inapt, oricât, oricum, ori da, ori nu, ori sunt de fapt un tu, căci m-ai schimbat enorm de tare, căci mi te-ai prefăcut în soare. Te urăsc, erou greșit, Te-am iubit, iubit, iubit... Nu te mai iubesc la fel deși iar mi-ești în penel. Mai eu nu este mai bine dacă mă trage spre tine. Mai eu ar trebui să fie spre-a mă face eu mai vie, mai vie întru Viață, mai mărgea, mai pe ață. 13.09.2018

Greșesc că-mi amintescc de tine, epopee a idealurilor din mine, om de rând lovit de dorire rupt din Rai, iubitule de iubire. Greșești să locuiești în amintire. Eu am murit pentru tine. Cine mă cred? Am reîncercat iarmarocul îngenuncheat al nădejdilor și rugilor, păcat împăcat, Nu am uitat și am uitat golul după sufletul ce ți l-am dat, urmările iubirii ce ai purtat. Soldățelule, tu erai în toate; o jerfă pe altar, eu eram pe moarte, lirica-mi împătimită c-un impătimit, dezpătimită după ce am murit; am și te-am iubit mai mult decât pe mine. Tu, eu am murit pentru tine. 20.08.2018

Deasupra e o Cruce mare scăpărând raze până la marginile de pământ. Deasupra-i Crucea ce albă se arată, isop pentru lumea însângerată. Aici jos dară, ne purtăm crucile toate: ne târâm în picioare, deși pe moarte, aici jos dară, plâng tot cei ce încă iubesc, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. 01.07.2018

Tu, care nu vrei să iubești, tu nu mai știi să iubești sau poate ai uitat că iubirea e de la Împărat și că tot El este Iubirea și prin iubire-i mărturisirea. Tu, de fapt, nu de îndrăgostești  ci cu inima mare-L primești, fiindu-I apă și mlădiță, te face vin prin pocăință. Așa și ea, tot pui de creștin, prin rugăciunea-i cu glas lin, o va ridica Domnul la El,  dându-i dar: cunună și inel. Tu îți iubeși frații în Hristos, te faci iubitor de ce-i frumos, iubește-ți Aproapele prin ea, care prin tine face așa. Ea, care nu vrea să iubească, se teme să se-ndrăgostească de altcineva decât Hristos, deși cununile v-ar fi cu folos. Rămânând frate și soră bună, astfel vă mântuiți împreună. 26.06.2018 (tuturor celor ce trebuie să iubească, cu mine în frunte)

Ne-am făcut din Dragoste și noi doi, căci Dumnezeu ne-a făcut pe-amândoi, chip și asemănarea lui Hristos, ne-a făcut frumoși, ne-a făcut frumos. Ne-am zămislit și întru păcate, în aste două trupuri sculptate de mâinile neamului lui Hristos, ne-a zămislit un binecredincios. Ne-am crescut arzând de dureri multe, ieșind din iadul vremilor crunte, am suferit un pic din cât Hristos a suferit pentr-orice păcătos. Ne-am căutat nevrednice cununi în loc de-a vrea să fim oameni-minuni, neștiind să iubim precum Hristos a iubit omul cel neputincios. Ne-am mântuit abia când ne-am iubit, dragul fiindu-ne scut potrivit, dragul de-a fi doi frați întru Hristos, frați de lumină, frați de frumos. 25.06.2018 (ca de Sfinții Petru și Fevronia...)

Printre blidele zilei, printre blidele Milei, ne numărăm printre prunci, ne-am numărat și atunci când am refuzat Hrana neștiind cine-i Mama. Ne numărăm printre prunci, noi, nechinuiți de munci tot prin mila Sa mare și-a Maicii ce o are, Maică și-a celor ce ard după Laptele cel cald. Vom mai refuza oare când ne va arde tare vina că noi nu am fost frați buni Domnului Hristos și prunci buni ai Maicii Sale? Iartă, Doamne, iertare! 21.06.2018

Vreau credință, Doamne, să cred bine, căci dacă Te-aș cunoaște pe Tine măcar un pic din cât Tu pe mine, sigur aș începe să Te iubesc, sigur aș începe să mai cresc, m-aș înconjura de ce e firesc, și-aș prinde repede ce-i iubire, și nu aș mai iubi în neștire și Ți-aș închina slavă, mărire, și cel mai mult Te-aș iubi pe Tine. Învață-mă, rog, Doamne, să iubesc și cu iubirea Ta să mă hrănesc, și în voia Ta să vreau să trăiesc. Înconjurată de iubirea Ta Și râvnind, să caut mântuirea, și, iubindu-Te, inima-mi fi-va, și, iubindu-Te, voi fi și eu și, iubindu-Te, pentru neamul meu. Adu-mă lângă Tine, Domnul meu, să Te iubesc pe tine, Dumnezeu.  10.06.2018

Fericit românul care n-a umblat În sfatul neromânilor și în calea dezrădăcinării nu a stat, Și pe scaunul hulitorilor de neam n-a șezut, Vânzând pe trei sute de-arginți Sângele propriu, prin frați uciși. Ci întru dragostea de frați e dragostea sa, Și la legea lui Hristos va cugeta ziua și noaptea, Același Hristos ca al meu, al tău, ca și peste Prut, Hristos pe care l-am rănit și tot ne-a vrut. Și va fi ca un stâlp luminător, împărtășindu-se pământurilor. Și răsărind mai apoi spre adevărata trăire, Lumina sa nu se va stinge, ci va spori urnindu-ne spre unire. 15.05.2018

Când dragostea biruiește, la final de război, ne vom mbrățișa frățește, vom fi frați doi câte doi. Când iertarea biruiește, la început de mântuire, ne vom uni sufletește împreună într-o trăire. Când frate - frate iubește cu tot sufletu-i curat, atunci neamul biruiește sub a nostr' Hristos-mpărat. 27.04.2018

De groază că m-aș înțepa, eu doar desenez trandafiri. De spaimă că c-aș putea iubi, privesc din depărtare miri. De frică de-a mai fi rănit, sufletu-mi fuge de trăiri. De teamă de-a păcătui, m-arunc pe aripi de zefir. Îmi plâng zilele pustiit, căci am uitat de iubire, de Iubirea cea din fire; descrie-mi-o, rog, martire. Îmi plâng viața amorțită, de parcă sunt doar zdrobire. Poate-oi mai învia puțin, sub a Sa tămăduire.  10.04.2018