Am un suflet!

Eu sunt izvor, sunt primăvară, sunt floarea ce urma să moară; ești rugăciune, fir de mătase ce-ntâia oară se-mbătase cu-arome de noapte, rodie coaptă, ce-și pune poeziile-ntr-o șoaptă. Sunt iertăciune cum sunt bumbac, stropit cu isop, sunt liliac; tu ești vară născută din vară, calea mea din peșteră afară, căci tu îmi ești pod peste apa vie, iar eu mi te scriu întru veșnicie. 17.10.2018

Preoții rostesc ultimele Evanghelii pentru zilele ce ar mai putea veni, pentru singurii vii dintre cei vii, doar ei care încă mai pot a iubi; pentru-aceștia s-ar mai putea construi o lume după Voia ce se va plini. Preoții rostesc ultimele predici poate, care să scape oamenii din păcate, din inimile lor înghețate în trupurile lor mutilate de deșertăciunea lumii spurcate ce i-a condamnat la adevărata moarte. Preoții împărtășesc pe ultimii dintre creștini, săracii copii ai unei lumi de venin, de moarte amestecată cu chin, de viață crescândă întru declin. Doar nădejdea și crezul, deși puțin, mai pot ridica omul, spre a-l face deplin. 08.10.2018

Picură ceară din lumânare, iar flacăra tremurândă doare; picură lacrima ce caldă coboară pe obrajii sărutați odinioară de binecuvântările Mamei Sfinte, de vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară să știm că-i aproape și flacăra ce arde, frate; întâi ea arde ca un far, apoi îl arde pe cel murdar, nefericitul fără luare aminte la vorbele Tale bune, Părinte. Picură ceară pe mâinile sale, șuieră durerea cu iertăciuni goale, preface nădejdea-n speranțe de fum, se pierde în visul morții acum, dar iartă-l iarăși, Părinte, pe fratele pierdut în necuvinte. 06.10.2018

Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care eu luptam, pentru care m-am rugat, și tinerețile mi le-am aplecat și timpul mi-am îngenuncheat și pe care l-a Hristos l-am vrut urcat? Mai ești tu, neamule, neam, același pentru care muream, pentru care Sfinții s-au jertfit, și morții frați s-au oferit, iubindu-te, neam preaiubit, știind că ești de Hristos făurit? Mai ești tu, neamule, neam? Să știu că nu greșeam că te iubeam.  06.10.2018

Mă faci să fiu mai eu, rivalule de Morfeu, trezind în mine simțiri, struguri ne-albi, aurii; sunt cum nu sunt eu de fapt, mugure de om inapt, oricât, oricum, ori da, ori nu, ori sunt de fapt un tu, căci m-ai schimbat enorm de tare, căci mi te-ai prefăcut în soare. Te urăsc, erou greșit, Te-am iubit, iubit, iubit... Nu te mai iubesc la fel deși iar mi-ești în penel. Mai eu nu este mai bine dacă mă trage spre tine. Mai eu ar trebui să fie spre-a mă face eu mai vie, mai vie întru Viață, mai mărgea, mai pe ață. 13.09.2018

Greșesc că-mi amintescc de tine, epopee a idealurilor din mine, om de rând lovit de dorire rupt din Rai, iubitule de iubire. Greșești să locuiești în amintire. Eu am murit pentru tine. Cine mă cred? Am reîncercat iarmarocul îngenuncheat al nădejdilor și rugilor, păcat împăcat, Nu am uitat și am uitat golul după sufletul ce ți l-am dat, urmările iubirii ce ai purtat. Soldățelule, tu erai în toate; o jerfă pe altar, eu eram pe moarte, lirica-mi împătimită c-un impătimit, dezpătimită după ce am murit; am și te-am iubit mai mult decât pe mine. Tu, eu am murit pentru tine. 20.08.2018

Deasupra e o Cruce mare scăpărând raze până la marginile de pământ. Deasupra-i Crucea ce albă se arată, isop pentru lumea însângerată. Aici jos dară, ne purtăm crucile toate: ne târâm în picioare, deși pe moarte, aici jos dară, plâng tot cei ce încă iubesc, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. 01.07.2018