Noi doi și ei do-doi

Do-ul e un punct.
Ar fi bine să fie do-două puncte.
Uite că de fapt sunt do-două puncte:
ea stă pitită în spatele lui, măruntă.
E bine că sunt do-două puncte.

Mă uit la ei do-doi...
Inevitabil mă uit și la noi:
un punct și-o virgulă suntem noi,
nu un semn singular,
ci două despărțite de un enunț amar.

El nu va mai fi punct,
ea nu va mai fi cu el punct,
ei deschid ochii la lumină
și văd Lumina.
Ferice de ei do-doi; ferice de noi.

Noi suntem cu nădejdea, noi doi.
Nădăjduiesc în noi. 

23.03.2017 
(pentru do-doii de lângă mine)