Triumf (poezie)

Miroase a scrum, 
vrăjmași negri din fum.
Răsună un ecou
de înjurături de la venitul nou,
neștiind săracul cu ce se mănâncă
războiul și cât de adâncă
e o prăpastie, un abis
ce te duce-n opusul unui paradis.

Ostașul apucă de cruce:
războiul nu-l mai seduce,
privește în sus,
căutîndu-l pe Iisus,
nădejde mare,
singura scăpare,
privește și e surprins,
să vadă cerul deschis.

Zâmbește spre victorie,
plânge spre glorie;
omul n-avut nimic de câștigat,
omul doar trebuia înviat,
iar recolta va fi de suflete,
nu de cadavrele ale căror urlete
și scrâșniri
vom înceta curând a le auzi.

Acest urcuș s-a terminat,
iar un coborâș încă n-a fost creat,
năruindu-se calea înapoi,
s-a făurit triumf pentru voi,
năruindu-se răul trosnind,
de ciudă schelălăind
c-ai ales partea cea bună,
c-ai reușit să-ți faci cunună.

Din tot, a mai rămas doar viață,
căci la final nu mai ai nevoie de speranță,
si întru viață a rămas,
și șchiopătând la fiecare pas,
ai făcut din obuzul ce te-a rănit cuvânt,
și ai împărtășit din sângele tău în pământ,
lacrimile făurar ți-au devenit,
căci, iată, triumf ți-a fost făurit.

03.02.2018

// la un an după ce am început scrisul TRIUMF-ului, am vrut să-mi reamintesc că nu degeaba Biserica triumfătoare e triumfătoare...