Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2018

Dragoste

Mi-e trupul un război în sine: proaspătă pâine ce se frânge prin mâini de dor de-aur pline, se dăruiește și se plânge. M-azvârl prin foc să dau de tine, te văd și dorul mi se stinge, căci azvârlindu-mă mi-e bine când plâng, când râd, când curg, când sânge. 27.07.2017

Ars poetica

O poezie este o făclie ce se zidește din ceea ce nu se laudă sau trufește. O poezie este o făclie ce luminează sufletul ce-o creează. O poezie este o făclie prin care orice simțământ se predă sub puterea unui cuvânt. Această poezie este făclia mea vie. Această poezie luminează sufletul ce după Lumină bâjbâie. 27.01.2018

Despre iubire

Eu te iubesc pe tine,   dar dacă mi-ar promite cineva  că totul va fi bine, cred că m-aș da pe mine, doar dacă mi-ar promite cineva dragoste-ntru Dragoste, sau vreo altă poveste, aș accepta cu toată inima din voile-mi egoiste; accept încercarea. Toți vreți să fiți iubiți, cum iubire dăruiți. Printre voi mă găsiți și pe mine. 25.01.2018

Adorarea acestei vieți

Deasupra capetelor sabia mai e ținută doar de-o ață. Și-n ciuda timpurilor continuăm să adorăm această viață. Așteapt-aici descensorul și pe Verena, și pe Charon, și pe Lazăr, ispita, moartea, fiorul, rime proaste, rugăciuni pierdute-ntr-o frază. Crapă, poporule, crapă după viață. Sapă, neamule, sapă după speranță. Pe moarte-i viața tuturor, nu-ntru Viață... 10.01.2018

Strigat-am la tine, Doamne!

Strigat-am la tine, Doamne, scăparea mea! Mă simt mâncată de draci, rău venit prin oameni dragi, mă simt purtată spre iad, mă zbat pentru viață, dar cad în temnița deznădejdii, în calea multor primejdii. Mi-e teamă pentru sufletul meu, înlănțuit în iaduri, sufletu-mi greu, împovărat de dorurile lumești; de ce nu mi-e gândul la cele cerești? Cine sunt, Doamne, dacă nu fiica ta, ce din mocirlă nădăjduiește la mântuirea sa? În loc de rugăciuni, cu șoapte strigat-am la tine, Doamne, să mă scapi de moarte. 23.01.2018 //Aspazia Oțel-Petrescu(1923-2018). Mi-era dor de a-I scrie Lui, apoi am auzit despre nașterea doamnei Aspazia întru veșnicie. Strigat-am la tine, Doamne este cartea dânseia; eu doar mi-am permis să-i folosesc titlul drept premiză pentru poezie. Nu știu dacă aș putea spune că e IN MEMORIAM...

Ace de arici de mare

Ace de arici de mare îmi străpung picioarele și mă pleacă și m-opresc, și mă doare,  m-obligă să-ncetinesc din fuga spre tine, Doamne, din fuga de sfărâmare. Ace de arici de mare mă înțeapă în călcîi, și mă fac să cad în abisul creat mai dintâi, și mai fac  să mă doară mântuirea, când, de fapt, agonia-i în lepădare, lepădarea-i agonie.  22.01.2018

Rugăciunea medicului pe front

Și-aș vrea psalmi mai mulți să știu, și-as vrea măcar o cruce să mai fac să umplu un suflet pustiu, căci el se stinge, dar eu tac. Și am în mîini un scump sânge împărtășit de-un brav creștin, pe care-o sfântă mamă-l plânge în rugăciunea-i cu glas lin. De El îl ia, ferice lui! Iadul n-are să-l mai prindă, iar jertfa sa și-a neamului spre ceruri va acum să tindă. Și-aud alaiul cel de sus, se bucură Voievozii, căci bravul creștin a ajuns de-a dreapta Tronului Vieții. Cu mâna Ta l-ai vindecat, nu mâna-mi cea păcătoasă. Cu dor de tine adăpat, un fiu ajuns-a acasă. Ajută-l și pe-un alt ostaș, ajută-mi să-l facem bine. Eu Voii Tale fiind lăcaș, Doamne, ajută prin mine!  12.05.2017

Icoană ce ești

Te-am pictat sfânt. Ți-am scos păcatele din pământ și am dat noroiul deoparte, le-am acoperit în culori calde, să nu mai știe nimeni că sunt păcate. Mereu  te-ai încăpățânat să-mi furi din pensule. Nici acum nu-ți place că te pictez sfîntul meu. 29.11.2017

Când ne vom găsi rămășițele

Când o să-mi găsești versurile printre ruine, zbârcindu-ți mâinile fine prin gunoi, adu-ți aminte de cum amândoi am îngrămădit într-un ventricul gol de noi goi, o iubire la infinit împărțită la doi. O să-mi mângâi capul ce s-a tâmpit, o să mângâi omul îndobitocit pe obraz, bucurând fetița din necaz, căci zărindu-te întru simțămintele promise încă treaz i se stârnesc lacrimile de extaz.  Când o să-mi scoți din întuneric trupul cel nemernic și dulce, ține-te tare, căci cuvântul seduce și ți-ar vorbi atâtea de i-ar ști piciorul pe unde s-o apuce să fie la tine înainte să vrea iar să se culce. O să-mi găsești și mâinile neputrezite, încă mâzgâlindu-ți niște rime cumplite pe furiș, și-o să mă vezi urcând tonul pieptiș, încercând să recit din poemele-ți cu amorul luat drept tăiș, să ne facem auzit recitalul fără afiș. O să aflii în final cine sunt eu, copila lui Dumnezeu, inoportună, amărăciune pusă într-o căpșună, și ce însemni tu de fapt, iubitule de fa...

M-am reîndrăgostit de neam

M-am reîndrăgostit de neam când am încetat să-l privesc ca pe-o cireadă. Am văzut un singur om, un chip și-o asemănare, o lună apunând, un soare răsare. M-am reîndrăgostit de neam când am aflat că graiul său are viață. Am găsit un drum cu serpentine printre colaci și folclor, printre ostașii din doinele de dor. M-am reîndrăgostit de neam când am început să-l privesc ca pe-un cămin. L-am găsit în miere, în rugăciuni, l-am zărit și-n oameni și-alte minuni. 10.01.2018

Noi doi și ei do-doi

Do -ul e un punct. Ar fi bine să fie do -două puncte. Uite că de fapt sunt do -două puncte: ea stă pitită în spatele lui, măruntă. E bine că sunt do -două puncte. Mă uit la ei do -doi... Inevitabil mă uit și la noi: un punct și-o virgulă suntem noi, nu un semn singular, ci două despărțite de un enunț amar. El nu va mai fi punct, ea nu va mai fi cu el punct, ei deschid ochii la lumină și văd Lumina. Ferice de ei do -doi; ferice de noi. Noi suntem cu nădejdea, noi doi. Nădăjduiesc în noi.  23.03.2017  (pentru do-doii de lângă mine)

Dragostea mea n-are tată

Dragostea mea n-are tată. E trist când copilul n-are tată. Iubirea e orfană până când zilnic, cu orice gând, se ia stiloul în mâna stângă și se semnează lângă numele lui, apoi numele ei care va deveni al lui, precum el devine al ei. Dragostea ta are tată.. Ce priveliște minunată... 18.10.2016

Poezie pentru românii chemați

Tare inteligent te-ai mai făcut... De ce te faci ce nu s-a vrut? Lungește-ți gâtul până-ncoace, chiar de treci prin spini, prin ace; rămâi aici și te face dac, dace. Lungește-ți gâtul până-ncoa; bună să-ți fie inima. Curând nu vei mai simți cu ea, ea nu va mai fi a ta. Rămâi, rămâi, trace, rămâi și nu te mai face de râsul lumii antice. Călește-te-n ace și-n spin; nu toți sunt cu venin. Unii te scapă de chin, unii te scot din declin, înmulțesc ce ți-e puțin. Devino brav, devino creștin. 08.03.2017

pântecele e pentru altceva...

când veni-mi va în pântec o pruncă, sta-vom la o votcă, la acea votcă pe care am băut-o în adolescență, la petrecerile unde nu sărbatoream pe sărbătorit, ci celebram întru drăcească influență, și întinam pântecele cu ardere și cu spirt. Bea-va-mi copilul aceeași votcă ce m-a băut. 05.01.2018

TOTDEAUNA LUCRUL TĂU SĂ-L ÎNCEPI CU DUMNEZEU!

Totdeauna lucrul tău Să-l începi cu Dumnezeu! Unde-i El,cu harul Său, Niciun lucru nu e greu. Părintele Constantin din parohie repetă constant aceste vorbe. Aș fi ipocrită să adaug rugăciunile începătoare aici, m-aș da creștină mare pe când eu sunt într-o mocirlă mundană. Am ținut, totuși, ca măcar strofa aceasta, drept primă postare. Doamne ajută!